Simona Bunica

Bunica,


O vad sezand pe prispa ei,
Privirea dusa-n zare,
Isi amintea de nepotei,
Si de zilele goale...

O vad sezand si asteptand,
Un zambet sau o stire,
Amurgul cald adulmecand,
Pierduta-n amintire...

O vad sezand pe-un scaun vechi,
Si trec...dar nu ma vede,
Caci amintirile-i perechi,
In sirul lor se pierde...


O vad sezand blanda-n pridvor,
Si parca-i doar o umbra,
Senina si plina de dor,
Si drag...de-abia mai umbla...

O vad sezand din nou la geam,
Nepotii asteptandu-si,
Inmarmurita o priveam,
Zilele numarandu-si...

O vad si azi tot asteptand,
Un semn, o vorba draga,
De la copii...de la nepoti
O lacrima sa-i stearga...

sursa pozei www.poze.coolmea.com

@SimonaM